Programul national eGISpat a fost instituit prin OMCC 2408/2005, pentru
realizarea unui sistem informational geografic (GIS) pentru protectia
patrimoniului cultural national imobil (arheologie si monumente istorice).
Programul se bazeaza pe un parteneriat īntre Ministerul Culturii si
Cultelor, Institutul National al Monumentelor Istorice si ESRI Romānia.
Necesitatea implementarii unui astfel de program este data de inexistenta
unui sistem informatic de inventariere a patrimoniului imobil complet
functional si unitar, ci numai a unor sisteme partiale, atāt din punct
de vedere al functionalitatii, cāt si din punctul de vedere al teritoriului
acoperit, desi exista prevederi ale legislatiei europene si romānesti
care cer īn mod expres acest lucru. Un alt argument pentru desfasurarea
acestui program este faptul ca, Ministerul Culturii si Cultelor nu are
la dispozitie un sistem coerent de colectare a informatiilor care sa
īi asigure datele necesare unei etape de evaluare are drept consecinta
imposibilitatea fundamentarii unei strategii coerente si eficiente privind
protectia a patrimoniului imobil.
Programul se va desfasura īn conformitate cu procedurile specifice proiectelor
de cercetare-dezvoltare. In consecinta, INMI va asigura coordonarea
tuturor demersurilor necesare atingerii obiectivelor acestui program,
astfel īncāt sistemul informational geografic (GIS) pentru protectia
patrimoniului cultural national imobil (arheologie si monumente istorice)
sa corespunda necesitatilor de gestionare integrata a datelor de catre
Ministerul Culturii si Cultelor. Proiectul se va desfasura pe perioada
a 8 ani (2006-2013), fiecare an cuprinzānd patru faze, fiecare dintre
ele permitānd īndeplinirea a cinci actiuni care se pot desfasura īn
paralel.
In prima faza, obiectivele Programului National eGISpat sunt: crearea
cadrului administrativ-organizational pentru realizarea unei infrastructuri
de date spatiale referitoare la patrimoniul imobil la nivel national;
asigurarea suportului logistic pentru dezvoltarea si implementarea eGISpat;
utilizarea experientei dobāndite prin aplicarea metodologiilor de realizare
a inventarierii, prin gestionarea datelor colectate anterior si prin
punerea īn practica a proiectelor pilot de inventariere; crearea unei
baze de date care sa cuprinda datele referitoare la arhiva aerofotografica;
constituirea unei surse de informatii obiective si actuale pentru administratia
centrala si locala privind patrimoniul imobil cuprinzānd datele aflate
atāt la INMI cāt si la ONMI; crearea unor seturi de date conforme cu
specificatiile si standardele europene; īmbunatatirea radicala a cantitatii
si calitatii informatiilor privind patrimoniul imobil; asigurarea unui
flux de date continuu īntre DJCCPCN (implicate ca furnizori sau utilizatori
ai sistemului informatic) al cadastrului monumentelor istorice; īmbunatatirea
activitatii de colectare de date statistice si de monitorizare a patrimoniul
imobil; furnizarea unui suport grafic de precizie pentru reprezentarea
si distributia spatiala a patrimoniului imobil; utilizarea datelor ca
suport pentru decizii īn exercitarea functiilor de administrare, restaurare,
conservare si promovare a patrimoniului imobil; implementarea strategiilor
si politicilor sectoriale
Sistemul trebuie sa ofere solutii viabile si moderne pentru: administrarea
complexitatii informatiilor īn folosul Ministerului; optimizarea schimbului
de date cu celelalte institutii ale statului; informarea optima a populatiei,
īn limite stabilite prin norme juridice; asigurarea accesului si a altor
servicii pentru utilizatori externi ai informatiei.
In afara acestor actiuni de ordin intern, Programul īsi propune sa colecteze,
structureze si sa prezinte informatii din domeniul mediului si al planificarii
spatiale a teritoriului Romāniei. Interpretarea si corelarea acestor
categorii de informatii va permite obtinerea de noi date privind domenii
de importanta majora pentru protectia patrimoniului imobil: influenta
factorilor naturali asupra patrimoniului imobil, categorii de riscuri
la care este supus patrimoniul imobil, modalitati de management eficient
al riscurilor, corelarea cu actiuni ale altor institutii ale administratiei
centrale.
Sistemele de informatii geografice (GIS) reprezinta cea mai noua tehnologie
care permite reprezentarea geografica si cartografica a datelor cuprinse
de bazele de date relationale. Prin aplicarea acestei tehnologii este
posibila reprezentarea vizuala simultana a hartilor si a continutului
lor tematic (relief, ape, unitati administrative, zone de risc etc),
informatiilor referitoare la amplasamentul si distributia geografica
a siturilor arheologice si a monumentelor istorice
De asemenea, construirea unei baze date geo-spatiale implica nu numai
reprezentarea geografica, ci si utilizarea bazelor de date deja constituite
pentru gestionarea Repertoriului Arheologic National si a Listei Monumentelor
Istorice.
Principalele beneficii ale aplicarii acestei tehnologii se refera la:
posibilitatea de vizualizare geografica a datelor referitoare la patrimoniul
cultural imobil, posibilitatea de efectuare a unor operatii statistice
cu o limita de complexitate determinata numai de cantitatea si de calitatea
datelor avute la dispozitie, crearea posibilitatii de a avea un instrument
performant ca suport decizional la nivel national pentru gestionarea
eficienta a patrimoniului imobil, posibilitatea de evaluare cantitativa
si calitativa a patrimoniului imobil si pe baza acesteia fundamentarea
coerenta a unei strategii la nivel national īn domeniul patrimoniului
imobil.
Programul eGISpat va raspunde necesitatii aplicarii, īn domeniul protejarii
patrimoniului, a doua concepte: conservarea integrata si managementul
riscurilor. Programul national eGISPat raspunde, de asemenea, reglementarilor
legislative, atāt celor romānesti cāt si celor europene, din domeniul
protejarii si conservarii patrimoniului cultural
Astfel, īn ceea ce priveste legislatia romāneasca, īn domeniul general
al inventarierii patrimoniului cultural national imobil exista īn ultimii
ani o preocupare constanta a administratiei centrale.
In domeniul inventarierii monumentelor istorice, principala reglementare
juridica o constituie Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor
istorice. Aceasta contine un īntreg capitol (Titlul II, CAPITOLUL II:
Evidenta si clasarea monumentelor istorice) cu prevederi privind inventarierea
si procedurile de clasare si declasare a monumentelor istorice. Aceste
prevederi au fost mai apoi detaliate īn norme juridice care reglementeaza
aspecte specifice inventarierii si clasarii, prin OMCC nr. 2682/24.06.2003
si 2314/16.07.2004.
In concluzie, necesitatea implementarii programului national eGISPat,
pentru patrimoniul imobil este nu numai evidenta, ci si urgenta. Integrarea
īntr-un sistem informational unic a datelor detinute de INMI, ONMI,
cIMeC, directiile judetene pentru cultura, culte si patrimoniu cultural
national, va permite o mai buna gestionare a patrimoniului cultural
imobil, iar relationarea cu sistemul de planificare spatiala a teritoriului
nu va avea decāt de cāstigat. Extinderea acestui sistem la nivel national
va permite realizarea unei structuri de colectare si gestionare a datelor
conform standardelor europene īn domeniu.
Proiecte pilot pe anul 2006
In cadrul programului eGISpat īn anul 2006 ne-am stabilit urmatoarele
obiective:
1.Prelucrarea si centralizarea informatiilor primite de
la DJPCCPCN
Scanarea, prelucrarea, redesenarea īn unele cazuri, a documentatiilor
primite de la directiile judetene care a necesitat un volum mare de
munca. Astfel, au fost scanate si redesenate 60 de PUG uri de comune
si orase, au fost integrate informatiile care au fost trimise pe suport
de hīrtie.
2. Identificarea si delimitarea de situri arheologice
2.1 Identificarea si delimitarea de situri arheologice -Jud.
Vaslui
2006-2008
Avīnd la dispozitie instrumente performante, achizitionate de INMI,
GPS Trimble GEOXT, GEOXH, RECON, am īncercat realizarea unui studiu
pilot pentru delimitarea si identificarea siturilor arheologice din
judetul Vaslui, īn colaborare cu DJCCPCN Vaslui si Muzeul Judetean Vaslui,
fiind delimitate si pozitionate 25 de situri arheologice.
In judetul Vaslui, in Lista Monumentelor Istorice sunt clasate 38 de
situri arheologice.
Dintre aceste 38 de situri clasate, 7 sunt monumente istorice de valoare
nationala si universala (grupa valorica A), iar 31 de situri sunt monumente
istorice reprezentative de interes local (grupa valorica B).
Obiective
- Identificarea si delimitarea siturilor arheologice
din Lista Monumentelor Istorice
- Intocmirea documentatiei de cadastru
- Aprobarea de catre Oficiile judetene de cadastru
- Trimiterea documentatiilor aprobate de autoritatile
locale catre primariile locale si includerea siturilor in PUG
In urma înregistrarii datelor de pe teren de catre o echipa a
INMI, compusa din arhg. Ciprian Sandu si inginer topo Constantin Mehedinteanu,
date înregistrate cu GPS Trimble GEOXT, în parteneriat cu
Directia de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Vaslui, reprezentata
prin doamna Corina Ursachi si arhg. Chiriac Laurentiu, de la Muzeul
judetean Vaslui, echipa INMI a identificat pe teren si a delimitat 25
de situri arheologice din Lista Monumentelor Istorice. A urmat prelucrarea
acestor date, asociindu-se baza de date a monumentelor istorice, pentru
judetul Vaslui, cu atributele fiecarui sit arheologic reperat.
A rezultat o harta digitala a judetului Vaslui pe care sunt pozitionate
siturile arheologice reperate cu toate informatiile asociate (referinte
spatiale, text, fotografii, etc).
Prin crearea mediului GIS pentru aceste situri arheologice, manipularea
datelor este facila si eficienta, la fel si corelarea informatiilor
pentru diverse interogari si analize. Acest proiect va fi continuat
si în anii urmatori, 2006-2008, avînd drept scop principal
delimitarea si identificarea pe teren a siturilor arheologice, culgerea
datelor cu GPS, a doua etapa fiind reprezentata de procesarea acestor
date, care, împreuna cu documentatiile de cadastru vor fi trimise
Oficiului judetean de cadastru, geodezie si cartografie Vaslui. Aceste
documentatii odata ce vor fi acceptate, vor fi trimise spre stiinta
primariilor din judet, care vor trebui sa tina seama de ele, fiind introduse
in PUG.
Film Vaslui -
download fisier .avi - 4,67
MB
Versiune Flash:
Vaslui,
Valcea,
Zalau
2.2. Identificare si delimitare de situri arheologice īn
judetul Constanta
2006-2008
De asemenea, este in derulare proiectul de identificare si delimitare
a siturilor arheologice, pe baza ortofotoplanurilor achizitionate de
catre INMI de la Fondul Geodezic National , ortofotoplanuri realizate
īn anul 2006, deci foarte actuale, pentru judetul Constanta. A fost
prezazuta si organizata deplasarea si delimitarea siturilor arheologice
pe teren, īn parteneriat cu Muzeul Judetean din Constanta si cu Directia
de Cultura din acelasi judet, īmpreuna cu reprezentantii INMI. Este
īnceputul unei activitati care va necesita un timp īndelungat.
2.3. eGISpat
Bucuresti
In acest proiect, avem īn vedere īn primul rānd aplicarea tehnologiei
GIS, pentru a putea asigura o reprezentare inclusiv cartografica si
planimetrica a datelor detinute, dar si pentru a gestiona si monitoriza
informatiile din Lista Monumentelor Istorice.
Proiectul-pilot pentru centrul istoric al Bucurestiului se bazeaza pe
reprezentarea cartografica a monumentelor istorice si a siturilor arheologice
din aceasta zona.
Informatia cartografica digitala cuprinde date referitoare la distributia
siturilor arheologice (cercetate īntre anii 1950-2005) si a monumentelor
istorice pe o harta digitala 1-2.000, conectata la o baza de date care
contine si alte informatii referitoare la fiecare monument si sit arheologic
īn parte. De asemenea, va fi folosita si o fotografie satelitara a acestei
zone. In acest scop, au fost redesenate si introduse informatii noi
pentru siturile arheologice care nu sunt cuprinse in LMI, dar care au
fost cercetate in limitele centrului istoric al Bucurestiului si nu
numai. Au fost reactualizate si centralizate informatiile cu privire
la cercetarile arheologice desfasurate īn preajma Curtii Vechi din Bucuresti.
Pentru fiecare monument istoric a fost completata o fisa descriptiva,
fiind introduse in baza de date 500 de fise. Pe acest punct vor fi create
link-uri dedicate (baza de date relationala īn format digital) cu urmatoarele
posibile continuturi: fotografii de ansamblu reprezentative, fise de
evidenta, planuri, etc. Au fost fotografiate si codate aproximativ 2500
de fotografii apartinīnd monumetelor centrului istoric.
Aplicatia va fi īn curīnd on line.
In acest proiect am avut drept parteneri pe ESRI Romania, cu care colaboram
pentru realizarea unei aplicatii online pentru centrul istoric al Bucurestiului,
parte a aplicatiei online pentru īntreaga Romānie in cadrul programului
National Egispat.
Utilizarea celor mai noi tehnologii in protectia si restaurarea monumetelor
istorice
Aplicatia eGISpat Bucuresti-online
Aceasta aplicatie reprezinta un prim proiect pilot īn cadrul programului
eGISpat, finantat de MCC. Aplicatia a fost dezvoltata de ESRI Romania,
in parteneriat cu INMI.
Componente
1. Aplicatia publica, cea destinata marelui
public, care are posbilitatea de a cauta unui monument istoric dupa
urmatorii indicatori
1.Codul 2004
2.Adresa
3.Denumirea monumentului
4. Datare
2. Aplicatia expert
A doua componenta este dedicata specialistilor, INMI si MCC, Directiei
de Cultura Bucuresti, care au posibilitatea de a edita baza de date
spatiala Aceste functionalitati sunt destinate numai persoanelor autorizate,
iar accesul se face pe seama unui nume de utilizator si a unei parole.
Aplicatia Web destinata actualizarii bazei de date spatiale dispune
de o bara de instrumente destinata navigarii in harta. Ea permite editarea
si actualizarea īn timp real a bazei de date geo-spatiale prin intermediul
Internetului.
Din punctul de vedere al programului eGISpat, toate monumentele istorice
sunt tratate drept obiecte spatiale. Prin urmare fiecare monument istoric
are asociate o localizare pe harta si un tabel de atribute care reprezinta
legatura cu baza de date continānd datele despre monumente istorice.
Aplicatia online este o aplicatie de tip "web enterprise" destinata
stocarii, administrarii si analizei datelor referitoare la patrimoniul
cultural national imobil din centrul istoric al municipiului Bucuresti,
de catre specialistii INMI si ai Ministerului Culturii si Cultelor."
Baza legala a inventarierii monumentelor istorice este regelementata
prin Legea. 422/ 2001 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor
istorice, care defineste la capitolul. 1, art. 7, clasarea monumentelor
istorice astfel
a) īn grupa A- monumentele istorice de valoare nationala si universala;
b) īn grupa B- monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul
cultural local.
(2) Clasarea monumentelor istorice īn grupe se face prin ordin al ministrului
culturii si cultelor, la propunerea Comisiei Nationale a Monumentelor
Istorice, conform procedurii de clasare prevazute de prezenta lege.
Elementele aplicatiei
1. Bara de instrumente
2.Menu-uri cu optiuni privind vizualizarea si administrarea datelor
3.Ferestre dedicate interogarilor de tip atribut
4.O fereastra destinata afisarii rezultatelor interogarilor spatiale
5.O fereastra in care utilizatorul poate controla continutul hartii
digitale
a. Interogarea atribut
Aplicatia dispune de cateva instrumente care permit gasirea obiectelor
spatiale din harta pe seama unei interogari de tip atrinut (similara
cu o interogare dintr-o baza de date atribut).
b. Cautarea monumentelor istorice dupa codul COD 2004
Aplicatia dispune de o fereastra care permite utilizatorului sa identifice
un obiect din harta, reprezentand o simbolizare a unui monument istoric,
dupa codul acestuia de inventariere (COD 2004).
Pentru a identifica obiectul spatial din harta corespunzator criteriului
de interogare, efectuati click pe butonul Cautati. Obiectul spatial
corespunzator codului va fi afisat in fereastra de rezultate.
c. Cautarea monumentelor istorice dupa denumire si grupa valorica
Aplicatia dispune de o fereastra care permite utilizatorului sa identifice
un obiect din harta, reprezentand o simbolizare a unui monument istoric,
dupa denumirea acestuia, dupa grupa valorica sau dupa denumire si grupa
valorica.
Daca utilizatorul tasteaza "Biserica" va putea identifica toate bisericile
din Bucuresti (zona corespnzatoare hartii) aflate in patrimoniul cultural
national imobil.
Daca utilizatorul nu tasteaza nimic pentru denumire si alege grupa valorica
A va putea identifica toate monumentele istorice a caror grupa valorica
este A.
Cautarile dupa denumire si dupa grupa valorica pot fi utilizate concomitent.
Pentru exemplul de mai jos, utilizatorul va putea identifica toate bisericile
din harta, aflate in patrimoniul cultural national imobil care corepund
grupei valorice A.
d. Identificarea locatiilor dupa codul postal
Aceasta functionalitate permite utilizatorului sa identifice o locatie
pe seama codului postal.
Mai multe detalii despre aceasta aplicatie pot fi gasite in butonul
asistenta.
2.3.a. Aplicatie LASER 3D-CURTEA VECHE
Pe plan european, noile tehnologiii si echipamente īn investigarea si
cercetarea monumentelor istorice si-au dovedit de ceva vreme eficicacitatea
si eficienta. Folosirea releveelor digitale, a laserului 3 D īn documentare,
ca instrumente īn procesul de restaurare al monumentelor istorice nu
mai constituie noutati. La acest salt tehnologic tinde si Romānia, prin
institutiile sale abilitate.
In acest sens, dezvoltarea unor studii-pilot, punctuale, care sa utilizeze
tehnici si metode noi de lucru, pregatesc terenul pentru schimbare si
pot oferi noi perspective pentru o alta abordare a acestor investigatii.
A fost selectata zona de prioritate pentru centrul istoric al Bucurestiului,
anume ansamblul Curtea Veche din Bucuresti, ca prim obiectiv care va
fi scanat cu tehnologia lasser 3D.
Curtea veche -
download fisier .avi - 2,04
MB