Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din Romania
1. REZERVATIA BIOSFEREI DELTA DUNARII - ANUL INSCRIERII -1991, COD 588
2. BISERICI DIN MOLDOVA - ANUL ÎNSCRIERII 1993-COD 598
Motivatia includerii lor în Lista Patrimoniului Mondial este data de unicitatea ansamblurilor de picturi murale exterioare, particularizate prin întinderea lor pe întreaga suprafata a turlei si a zidurilor, prin coerenta si unitatea programului iconografic, prin semnificatiile teologice cu multiple nuante militante ale mesajului lor, prin tehnica desavârsita a combinarii frescei de baza cu un finisaj a secco. In acelasi timp, pictura interioara se remarca prin calitatea plastica a exceptionala a fiecarui ansamblu. In limitele unui program iconografic prestabilit, iconografii si pictorii din Moldova introduc nuantari si solutii plastice originale care confera o pecete de neconfundat ansamblurilor realizate între ultimele decenii ale secolului al XV-lea si jumatatea secolului al XVI-lea.
Intervalul ocupa domniile lui Ștefan cel Mare (1457-1504) si ale urmasilor sai directi Bogdan III (1504-1517), Ștefan cel Tânar (1517-1527) si Petru Rares (1527-1538, 1541-1546). In special primul si ultimul au fost în mod constant si programatic antrenati în activitatea ctitoriceasca. In timpul domniei lui Ștefan cel Mare se consolideaza asa-numitul "stil moldovenesc" în arhitectura dar si principalele programe iconografice pentru interior, perpetuate pâna târziu, în secolul al XVII-lea.
Relatia arhitectura-pictura cunoaste în acest interval de câteva decenii o evolutie deosebit de interesanta, care aduce o nota originala în contextul artei postbizantine.
In aceeasi sfera de probleme se înscrie si aparitia picturii exterioare. Remarcata de multa vreme ca un fenomen specific Moldovei de nord (Bucovina), pictura murala exterioara a beneficiat de atentia cercetatorilor nu numai sub aspectul iconografiei si realizarii plastice si tehnice, dar si sub cel mai sensibil si mai supus interpretarilor, cel al semnificatiei si al motivatiei aparitiei însasi ca manifestare particulara. De la absolutizarea mesajului politic militant antiotoman prin invocarea divinitatii, pornind de la scena cu conotatii istorice a Asediului Constantinopolului, dar extinsa asupra întregului program exterior, la conferirea unei note teologal-escatologice, la fel de exclusiviste, care îsi are punctul de plecare în Judecata de apoi si în ceea ce se cheama de regula "Rugaciunea Tuturor Sfintilor", pictura murala exterioara a fost perceputa diferit, în lipsa unor surse contemporane care sa îi fi deslusit menirea. Amploarea suprafetelor pictate si numarul mare de biserici la care s-a pastrat cel putin indica un impact puternic în epoca, ca o dovada de spiritualitate particulara comuna comanditarilor, pictorilor si masei de credinciosi careia îi era destinata.
2.1. BISERICA TAIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZATORUL DIN SATUL ARBORE
2.2. BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI SI SFÂNTUL GHEORGHE A FOSTEI MANASTIRI HUMOR
2.3. BISERICA BUNA VESTIRE A MANASTIRII MOLDOVITA
2.4. BISERICA SFÂNTA CRUCE DIN PATRAUTI
2.5. BISERICA SFÂNTUL NICOLAE A MANASTIRII PROBOTA
2.6. BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE DIN SUCEAVA
2.7. BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE A FOSTEI MANASTIRI VORONET
3. MANASTIREA HUREZI-ANUL ÎNSCRIERII 1993-COD 597
4. SATE cu biserici fortificate din Transilvania - ANUL ÎNSCRIERII 1993, 1999, COD 595, 596 BIS
Sub acest titlu sunt înscrise în Lista Patrimoniului Mondial sapte localitati ce cuprind: în 1993 - Cetatea bisericeasca din Biertan/Birthälm împreuna cu nucleul satului; in 1999, în extensia pozitiei Biertan, au fost incluse în patrimoniul mondial alte sase localitati cu cetati si biserici fortificate din Transilvania pentru ca civilizatia saseasca pe cale de disparitie sa fie reprezentata mai complex: Câlnic/Kellig (jud. Alba), Prejmer/Tartlau (jud. Brasov), Saschiz/Keisd (jud. Mures), Valea Viilor/ Wurmloch (jud. Sibiu), Viscri-Deutsch-Weisskirch (jud. Brasov).
Aceste situri au ca trasatura comuna pastrarea structurii si imaginii istorice, asociata cu prezenta, pe teritoriul asezarii, a unei biserici fortificate exemplara pentru acest fenomen arhitectural tipic satelor de colonizare saseasca din Transilvania.
Sasii sunt o populatie de origine germana, colonizata, începând cu secolul XII, pe pamânturile regale din Transilvania. Colonizarea a fost initiata de regalitatea maghiara pentru consolidarea stapânirii asupra acestui teritoriu de curând cucerit. Prima zona mai întinsa ocupata de colonisti a fost provincia Sibiului în sudul Transilvaniei. Colonizarea Tarii Bârsei, în sud-estul Transilvaniei, a fost încredintata, în 1211, ordinului cavalerilor teutoni. Colonizarea sasilor în pamânturile regale s-a încheiat la începutul secolului XIV, localitatile fondate de acestia (cca. 250) acoperind un teritoriu îngust, în sudul si estul Transilvaniei, de-a lungul arcului carpatic.
Aceasta evolutie are ca fundal o istorie locala framântata, dominata de amenintari interne si externe. Primul eveniment catastrofal pentru coloniile în curs de constituire a fost navalirea tatara din 1241-1242. Ca urmare, regalitatea a încurajat fortificarea localitatilor, iar colonii au aplicat practicile defensive din regiunile de origine: localitatea era lasata prada invadatorilor, comunitatea refugiindu-se în fortificatie. Grupuri de localitati apropiate au construit cetati de refugiu (ex. Saschiz), bisericile au fost înconjurate cu incinte fortificate (ex. Cisnadioara), turnurile vestice ale bisericilor au fost transformate în reduit.
Spre sfârsitul secolului XIV a aparut un nou pericol - invaziile turcesti. Ca si în cazul invaziei tatare, regalitatea a preluat initiativa fortificarii localitatilor, ajutata de Universitate si Biserica. Distrugerile produse de marea invazie turca din 1491 au avut drept consecinta fortificarea, în primul sfert al secolului XVI, a tuturor bisericilor din satele sasesti de pe pamânturile regale (circa 200 biserici fortificate). Modelele de fortificare au fost oferite de fortificatiile orasenesti. Au existat si exemple, mai rare, de adaptare a vechilor cetati de refugiu (Râsnov) sau de adaptare a locuintelor nobiliare fortificate preluate de comunitatea saseasca de la greavi, exemplarul cel mai bine pastrat fiind fortificatia rurala din Câlnic. In interiorul fortificatiilor au fost amenajate structurile care au permis continuarea vietii cotidiene în aspectele sale esentiale, chiar în caz de asediu - de la locuri de depozitare a proviziilor, fântâni, moara, cuptor de pâine si pâna la scoala. Vreme de peste doua secole bisericile fortificate, devenite veritabil simbol al comunitatilor, au fost continuu adaptate la evolutia armelor si tehnicilor de atac. Au fost create astfel opere arhitecturale de exceptie, datorita folosirii adecvate a repertoriului variat de forme ale evului mediu european târziu în materie de arhitectura defensiva.
Spre sfârsitul secolului XVIII, bisericile fortificate si-au pierdut functia defensiva. Ele au focalizat în continuare viata comunitatilor, concentrând, la interior sau în jur, cladirile de folosinta comuna sau cu destinatie speciala ale comunitatilor: primaria, scoala confesionala, sala comunala, casa parohiala evanghelica si casele predicatorilor, etc.
Incepând cu aceeasi perioada, favorizata de prosperitatea economica, ia nastere imaginea istorica a satului sasesc - cu fronturi continue de fatade în alternanta cu garduri înalte de zid si curti închise de anexe monumentale. Reformele din 1781, în special decretul de concivilitate care a abolit dreptul exclusiv de proprietate si cetatenie al sasilor, permitând si altor etnii asezarea în aceste localitati, a determinat aparitia cartierelor pe criterii etnice, grupate în jurul bisericilor.
Imaginea, dominata de biserica fortificata, a localitatilor sasesti, putin modificata în ultimele doua secole, este completata de peisajul modelat de ocupatiile traditionale.
4.1. CÂLNIC
4.2. PREJMER
4.3. VISCRI
4.4. DÂRJIU
4.5. SASCHIZ
4.6. BIERTAN
4.7. VALEA VIILOR
5. CETĂȚILE DACICE DIN MUNTII ORASTIEI - ANUL ÎNSCRIERII 1999- COD 906
5.1. SARMIZEGETUSA REGIA - GRADISTEA DE MUNTE
5.2. COSTESTI CETATUIA
5.3. COSTESTI BLIDARU
5.4. LUNCANI-PIATRA ROSIE
5.5. BANITA
5.6. CAPÂLNA
6. CENTRUL ISTORIC SIGHISOARA ANUL ÎNSCRIERII 1999, COD 902
7. BISERICI DE LEMN DIN MARAMURES - ANUL INSCRIERII 1999-COD 904
In Maramures se afla unele dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii de lemn din tara noastra, adevarate capodopere ale genului, fiind fara îndoiala una din culmile artei de a construi în lemn de pe continentul nostru.
Numeroase biserici de lemn, ce sunt datate în secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, reprezinta, de fapt, tipuri arhitectonice mai vechi cu câteva secole. In mod frecvent, bisericile erau recladite pe acelasi loc unde mai fusese o biserica, iar reparatiile si restaurarile se faceau treptat, prin înlocuirea unor grinzi sau a sindrilei, forma arhitectonica si chiar unele detalii decorative pastrându-se aidoma.
Arhitectura Maramuresului a fost modelata firesc în lemnul pe care aceasta regiune muntoasa, bogata în paduri si râuri, îl ofera cu generozitate.
Din punct de vedere al planimetriei, la bisericile maramuresene se constata unitatea de conceptie, edificiile fiind ridicate pe sistemul de plan folosit de întreaga arhitectura medievala româneasca si caracteristica cultului ortodox. Cele trei încaperi traditionale: absida altarului, naosul si pronaosul se însiruie pe axa est-vest, uneori având spre apus un pridvor deschis.
La prima vedere, bisericile Maramuresului impresioneaza prin dimensiunile lor neobisnuite constructiilor de lemn, monumentalitatea ce o degaja, perfectiunea proportiilor alese, sobrietatea motivelor decorative.
Valoarea artistica a bisericilor de lemn consta în admirabila proportionare a volumelor, în armonia stabilita între parti si întreg. Rezultate ale unei continuitati milenare de practicare a artei constructiilor în lemn, în care s-a operat o sinteza perfecta a materialului, formelor si peisajului, aceste însusiri confera monumentelor religioase o unitate arhitectonica remarcabila, în care stiinta folosirii spatiului se manifesta în linii ce exprima totodata gratie si putere, îndrazneala si masura.
Decorul bisericilor de lemn maramuresene este menit sa sublinieze trasaturile esentiale ale monumentului. Strâns legata de arhitectura monumentelor, de modul în care au fost concepute volumele, este sculptura, ce subliniaza anumite elemente ale constructiei. Tehnica si ornamentica nu difera de cea folosita la casele de lemn din aceasta regiune. In special exteriorul este decorat cu sculptura si crestaturi. Lipsa culorii este înlocuita aici de jocul umbrelor si al luminii, ce face ca suprafetele sa fie mai miscate.
Considerate ca o realizare specifica, bisericile românesti fac parte din marea familie a arhitecturii de lemn europene, despre care Lucian Blaga scria ca sunt printre cele mai pretioase si mai fara de rezerva admirate produse ale geniului nostru popular.
Un numar de opt biserici, capodopere ale arhitecturii de lemn din Maramures, au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, reprezentând simbolic sutele de monumente istorice din aceasta categorie raspândite în toate regiunile României, fiind o remarcabila contributie româneasca la tezaurul cultural al umanitatii.
7.1. BISERICA INTRAREA ÎN BISERICA A MAICII DOMNULUI (BÂRSANA)
7.2. BISERICA SFÂNTUL NICOLAE (BUDESTI)
7.3. BISERICA SFÂNTA PARASCHIVA (DESESTI)
7.4. BISERICA NASTEREA MAICII DOMNULUI (IEUD-DEAL)
7.5. BISERICA SFÂNTUL ARHANGHEL (PLOPIS)
7.6. BISERICA SFÂNTA PARASCHIVA (POIENILE IZEI)
7.7. BISERICA SFÂNTUL ARHANGHEL (ROGOZ)
7.8. BISERICA SFÂNTUL ARHANGHEL (SURDESTI)